Schimb de bune practici în Zona de Securitate: Echipele inițiativelor programului „Dezvoltarea capacităților pentru inițiativele locale de pace” s-au reunit la Rezina
Rezina, 6 noiembrie 2026 - Șaisprezece reprezentanți și reprezentante din cadrul celor opt inițiative locale sprijinite în cadrul programului „Dezvoltarea capacităților pentru inițiativele locale de pace” au participat la o vizită de studiu în orașul Rezina. Evenimentul a oferit echipelor de proiect o platformă valoroasă pentru analiză, învățare reciprocă și identificare de soluții comune la provocările întâmpinate în procesul de consolidare a dialogului, asigurării egalității de gen în implementarea inițiativelor și mobilizării comunităților locale
În cuvântul său de deschidere, primarul orașului Rezina, Simion Tatarov a menționat că: „În spatele fiecărei reușite comunitare stă mereu un efort colectiv, bazat pe încredere reciprocă și pe un parteneriat strâns între autorități, societatea civilă și cetățeni”, amintind cât de importantă este coeziunea socială pentru dezvoltarea localităților.
Această viziune a fost susținută și de Iulia Terpan, analistă de program în cadrul UN Women Moldova, care a încurajat echipele să extindă punțile de comunicare: „Obiectivul nostru este consolidarea unor parteneriate reziliente în timp. Succesul acestor inițiative depinde de capacitatea noastră de a lucra împreună, răspunzând nevoilor și priorităților reale din comunități.”
La rândul său, Carolina Buzdugan, manageră de programe capacitare și granturi la Centrul CONTACT, a evidențiat rolul esențial pe care îl au femeile și liderii locali în construirea unor societăți pașnice, sigure și reziliente.
Un punct important pe agenda vizitei l-a constituit sesiunea dedicată practicilor eficiente în dezvoltarea comunitară, prezentată de reprezentanții APL Rezina. Participanții au avut ocazia să învețe direct din practicile locale ale APL Rezina de accesare a fondurilor, scrierea de proiecte și gestionarea durabilă a infrastructurii comunitare.
De asemenea, reprezentanții celor opt inițiative au participat la un exercițiu dinamic de analiză a propriilor experiențe de implementare a inițiativelor prin prisma proceselor de gestionare mobilizării comunitare, asigurare a durabilității și integrării dimensiunii de gen. Discuțiile au scos la iveală concluzii extrem de valoroase, bazate pe experiența reală de pe teren.
Un interes deosebit a fost acordat subiectului implicării femeilor și perspectivei de gen. Reprezentanții/tele OSC-urilor partenere au pus accentul pe importanța implicării active a femeilor în procesele decizionale, promovarea modelelor de succes și combaterea stereotipurilor. „La Tudora, crearea grupurilor de inițiativă au avut un rol extrem de important. Este necesar ca în organizarea evenimentelor, activităților să fie implicate femei. Abordarea de gen nu trebuie să fie una pur formală, ci una reală, bazată pe crearea de oportunități egale reale”, a evidențiat Elvira Oleinic, reprezentantă APL Tudora.
Atunci când vorbim despre mobilizarea comunitară și a voluntarilor: „Rețelele sociale și parteneriatele cu instituțiile de învățământ din localități s-au dovedit a fi cele mai eficiente instrumente de apel la comunitate. Pentru succesul acțiunilor comunitare, este nevoie de o informare transparentă a cetățenilor cu privire la măsurile ce urmează a fi întreprinse și de crearea unui nucleu stabil în spatele fiecărei idei”, a subliniat Rodica Buzilă, directoare GAL „Farmecul Nistrului.
Participanții și participantele au discutat și despre management, coordonare și durabilitatea proiectelor. „Elaborarea din timp a unor planuri de acțiuni pe termen lung și definirea clară a responsabilităților pentru fiecare membru sunt pilonii unui proiect de succes”, a spus Olga Guțu, reprezentantă APL Rezina.
Cu un buget total de circa 1.4 milioane lei, cele opt inițiative locale de pace au fost implementate în localitățile Chircăiești, Oxentea, Hagimus, Tudora, Dubăsarii Vechi, Puhăceni, Țareuca și Rezina, ca parte a programului „Dezvoltarea capacităților pentru inițiativele locale de pace”, implementat de Centrul CONTACT, în parteneriat cu UN Women Moldova, în cadrul proiectului „Sporirea leadershipului feminin pentru societăți reziliente și pașnice”, finanțat de Guvernul Danemarcei.

