Centrul CONTACT invită companiile de audit să participe la concursul de oferte pentru servicii de audit al proiectului ”Societate civilă rezilientă pentru integrare europeană”
Perioada de implementare a proiectului și supusă auditării este 02.04.2025-31.03.2026.
Auditul va fi efectuat în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit aprobate de IAASB.
Auditul va fi exercitat de către un auditor extern, independent și competent.
Centrul Contact este o platformă activă de resurse, analiză, advocacy, dezbateri și comunicare pentru oameni activi, lideri/lidere comunitari și organizațiile societății civile care vor să contribuie la dezvoltarea unei societăți civile puternice, credibile și influente cu un grad înalt de participare a femeilor și bărbaților și cu autorități publice transparente și responsabile.
Obiectivele și scopul auditului
Auditarea rapoartelor financiare ale proiectului ”Societate civilă rezilientă pentru integrare europeană” implementat în perioada 02.04.2025-31.03.2026 conform Standardului internațional privind serviciile conexe 4400 și exprimarea opiniei de audit conform Standardelor internaționale de audit ISA 800/805.
Criterii de pre-calificare:
- Este înregistrată în registrul public al entităților de audit din Republica Moldova;
- Este o entitate națională de contabilitate sau de audit care este membră a Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), sau
- Este o entitate națională de contabilitate sau de audit care, deși nu este membră IFAC, se angajează să efectueze această misiune în conformitate cu standardele și etica IFAC.
Centrul Contact va utiliza următoarele criterii de evaluare:
- Experiența companiei în prestarea serviciilor de audit pentru proiectele organizațiilor necomerciale conform Standardelor Internaționale de Audit (ISA), emise de IAASB și Standardelor IFAC, finanțate de instituții naționale și/sau internaționale;
- Imaginea și reputația companiei de audit și a echipei de audit;
- Calificarea echipei de audit care va efectua auditarea raportului financiar;
- Termenul de prestare a serviciilor de auditare a raportului financiar;
- Oferta financiară.
Puteți accesa Termenii de referință la următorul LINK
Termenul de depunere a ofertelor este 27 aprilie 2026, ora 18.00. Pentru orice întrebări referitoare la acest concurs vă rugăm să luați legătura cu Luminița Mutaf, manager financiar, la adresa de e-mail: luminitamutaf@gmail.com sau la numerele de telefon +373 22 23 39 47, mob. 069111903.
Ofertele pot fi expediate prin e-mail la adresa info@contact.md cu subiectul Oferta Audit sau la adresa poștală: MD-2012, mun. Chișinău, str. București, nr. 83.

