Sesiune de informare privind mecanismul 2% și campania de promovare și colectare a resurselor prin intermediul mecanismului în 2024
Centrul CONTACT invită reprezentanții organizațiilor societății civile să participe la sesiunea de informare privind mecanismul 2% și organizarea unei campanii de promovare și colectare a resurselor prin intermediul mecanismului în 2024.
Sesiunile sunt organizate în cadrul campaniei „2% pentru ONG-uri” desfășurată cu sprijinul poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al Suediei
Sesiunea va consta din două părți: explicarea succintă a mecanismului și campania de promovare a mecanismului 2% și se va desfășura la 05 martie 2024, între orele 10:00-12:00 și 06 martie 2024, între orele 15:00-17:00, pe Platforma ZOOM.
În cadrul atelierului din prima zi se va explica mecanismul de desemnare procentuală – instrumentul prin care persoana fizică poate desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit către organizațiile beneficiare ale desemnării procentuale.
De asemenea vom dezbate subiecte referitoare la activitățile de utilitate publică, particularitățile de raportare a beneficiarilor desemnării procentuale, dar și noutățile legislative cu privire la obligativitatea de redirecționare a celor 2% în format electronic.
În cadrul celei de a doua sesiune, vor fi abordate următoarele subiecte:
- Campania de informare 2%: De ce este importantă?
- Cum, când și unde trebuie desfășurată?
- Cum construim mesajul campaniei 2% având în vedere noile modificări legislative de redirecționare a celor 2% în format electronic?
- Ce instrumente și canale de diseminare ale mesajului alegem pentru campania noastră?
- Cum măsurăm eficiența campaniei de informare 2%
Pentru a participa la sesiunile de informare, vă rugăm să completați, până la 04 martie 2024, ora 12.00: Formularul de participare.
Persoanele înregistrate vor primi linkul de conectare la eveniment pe adresa de e-mail indicată în formular.
În urma sesiunilor de informare, Centrul CONTACT va oferi consultații individuale pentru un număr limitat de organizații, care vor să desfășoare campanii promovare și colectare a resurselor prin intermediul mecanismului în 2024. Detalii despre consultații vor fi oferite în cadrul sesiunilor.
Pentru mai multe detalii, contactați Elena Nofit, manager comunicare și PR, Centrul CONTACT, la numărul de telefon 069749924 sau e-mail: elena.nofit@contact.md
