Licitație deschisă pentru achiziționarea serviciilor foto și video Nr. LD-4-2025 din 17.01.2025
Nr. LD-4-2025 din 17.01.2025
|
Tipul achiziției: |
Licitație deschisă |
|
Data lansării: |
17 ianuarie 2025 |
|
Termenul limită pentru oferte: |
9 februarie 2025, ora 23:59 |
|
Entitatea contractantă |
Centrul CONTACT |
|
Finanțatori |
USAID |
|
Proiect |
Sporirea rezilienței societății civile din Moldova |
|
Scop |
Semnarea unui contract de lungă durată (minim 2 ani) pentru documentarea și promovarea rezultatelor proiectului, precum și a altor activități și realizări ale Centrului CONTACT. |
|
Locul de desfășurare a activității: |
Republica Moldova |
TERMENI DE REFERINȚĂ
CONTEXT ȘI SCOP
Centrul CONTACT vă invită să participați la licitația deschisă pentru achiziționarea serviciilor foto și video pentru semnarea unui contract de colaborare în scopul documentării și promovării rezultatelor organizației. Prestatorii eligibili pot depune oferta pentru un singur lot ori pentru mai multe loturi, conform cerințelor descrise în termenii de referință.
Centrul CONTACT este o asociație obștească independentă și apolitică care reprezintă o platformă activă de resurse, analiză, advocacy, dezbateri și comunicare pentru oameni activi, lideri comunitari și organizațiile societății civile care vor să contribuie la dezvoltarea unei societăți civile puternice, credibile și influențe. În prezent, Centrul CONTACT, implementează proiectul „Sporirea rezilienței societății civile din Moldova”, finanțat de USAID Moldova. Proiectul are o durată de 5 ani și urmărește creșterea rezilienței societății civile din Republica Moldova prin îmbunătățirea capacității organizațiilor societății civile (OSC) de interacționare cu beneficiarii, constituenții, dar și cu noi actori civici, precum și prin dezvoltarea sustenabilității financiare a OSC-urilor. Mai multe detalii despre proiect găsiți pe pagina web a Centrului CONTACT la următorul link https://contact.md/sporirea-rezilientei-societatii-civile-din-moldova/
SERVICII SOLICITATE
LOT 1. REPORTAJE FOTO
Prestatorul selectat va fi responsabil de următoarele:
- Să presteze servicii fotografice profesionale, la solicitarea Centrului CONTACT, pe parcursul valabilității contractului.
- Să participe în evenimentele și activitățile Centrului CONTACT în diverse localități din Moldova pentru a face fotografii profesionale.
- Să asigure că evenimentele Centrului CONTACT vor fi acoperite de fotografi profesioniști, preselectați de CONTACT la semnarea contractului.
- Va dispune de echipamente fotografice proprii, precum și software-uri de editare a imaginilor.
- Să organizeze și coordoneze ședințe foto pentru diverse publicații și rețele sociale ale Centrului CONTACT.
- Va obține acordul scris pentru utilizarea fotografiilor de la persoanele/entitățile fotografiate (nu se aplică în timpul evenimentelor publice pentru care consimțământul este oferit în listele de înregistrare a participanților).
- Va demonstra sensibilitate adecvată față de persoanele pe care le fotografiază și va urma reglementările naționale privind protecția minorilor și persoanelor din categoriile vulnerabile și/sau marginalizate.
- Va lucra îndeaproape cu reprezentantul Centrului CONTACT pentru a identifica conținutul fotografic dorit.
Cerințe pentru realizarea reportajelor fotografice:
- Fotografii de perspectivă pentru a da context și pentru a răspunde la întrebarea unde ne aflăm, pentru a surprinde ce fac oamenii la eveniment, acțiunea generală.
- Portrete ale eroilor/beneficiarilor/vorbitorilor cu accent pe expresiile feței și gesturi.
- Fotografii în acțiune, unde este captată mișcarea, direcția.
- Momente sincere care arată personalitate și emoție.
- Fotografii de detaliu, inclusiv cu branding.
- Fotografii care să redea vizual tema evenimentului.
Livrabile foto:
- De la fiecare eveniment fotografiat, furnizați, în aceeași zi, minim 25 de fotografii neprocesate la o rezoluție potrivită pentru social media.
- Iar în 3 zile lucrătoare după eveniment furnizați 50-200 de fotografii (în funcție de amploarea evenimentului) selectate și editate profesional în două formate:
- de rezoluție înaltă de 300 DPI pentru a putea fi folosite în materiale tipărite
- de rezoluție potrivită pentru social media și website.
- Fotografiile vor fi transmise prin servicii online de transfer fișiere.
LOT 2. REPORTAJE VIDEO
Prestatorul selectat va fi responsabil de următoarele:
- Va participa la evenimentele/activitățile Centrului CONTACT în diferite locații din Moldova și va filma reportaje în stil jurnalistic pentru a transmite noutatea evenimentului, rezultatele de proiect, oamenii care au făcut schimbarea etc.
- Va dispune de echipamente pentru filmare și editare video proprii, precum și software-uri de editare a imaginilor video.
- Va dispune de specialiști pentru realizarea reportajului în stil jurnalistic (cameraman, reporter, montator).
- Va elabora scenarii scrise pentru fiecare eveniment în stil jurnalistic în baza materialului filmat și îl va trimite spre aprobare responsabilului din cadrul Centrului CONTACT în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la eveniment cu excepția cazurilor când va fi convenit un alt termen.
- Reportajele video vor avea următoarea structură: intro cu text pe ecran ori voiceover, beta, sincroane, inserții text, voxuri, în funcție de evenimentul/activitatea filmată.
- În baza scenariului aprobat, va edita și transmite spre aprobare către CONTACT video reportajul în termen de 1 zi lucrătoare din momentul obținerii aprobării pe scenariu.
- Va opera modificări la video în funcție de solicitările CONTACT.
- Va include, la solicitarea CONTACT, titre în română, rusă, engleză.
- Necesități de modificare video ar putea apărea după ce reportajul video va fi transmis de către CONTACT donatorului ori partenerilor. Toate editările ulterioare vor fi transmise Centrului CONTACT în termen de 1 zi de la solicitarea scrisă.
- Va transmite linkul de descărcare a reportajului final în maxim 1 zi lucrătoare după obținerea aprobării pe reportajul video editat.
- Imaginile de la filmările solicitate de CONTACT vor fi stocate până la sfârșitul contractului.
- Va lucra îndeaproape cu reprezentantul Centrului CONTACT pentru a identifica conținutul video dorit.
- Va aplica regulile de vizibilitate și elementele de identitate vizuală ale CONTACT, precum și ale donatorilor și partenerilor CONTACT pe toate materialele video (plasarea logo-urilor, răspunderea pentru conținut etc.).
Cerințe pentru realizarea reportajele video:
- Calitate înaltă, inspirate, atmosferice.
- Accesibile ca limbaj.
- Vor pune în lumină bună toate părțile (vorbitorii) filmate.
- Vor respecta deontologia în ceea ce privește reprezentarea copiilor, persoanelor vulnerabile, marginalizate, etc.
- Burtierele, cartoanele, fonturile folosite vor fi moderne și clare.
- În coloana sonoră, accentul va fi pus pe sunetele de ambianță și foarte rar va fi utilizată muzică de însoțire. În cazul folosirii muzicii de însoțire, aceasta va fi potrivită ocaziei și nu va fi protejată de drepturi de autor.
Livrabile video:
- Scenariile pentru reportajele video cu descifrarea scrisă a sincroanelor și voxurilor utilizate vor fi transmise spre aprobare Centrului CONTACT în termen de 2 zile lucrătoare din ziua filmărilor, dacă nu vor fi convenite alte termene.
- Reportajele video aprobate vor avea în jur de 2 minute și vor fi realizate în limba română sau rusă, în funcție de solicitarea CONTACT.
- Reportajele video vor fi însoțite de titre în română sau rusă la solicitarea CONTACT.
- Toate reportajele video vor fi transmise în format orizontal și la o calitate potrivită pentru a fi utilizate pe canalele de social media (Facebook).
- La solicitarea CONTACT, reportajelor vor fi adaptate la alte formate, de ex. format vertical pentru Instagram.
LOT 3. TUTORIALE VIDEO
Prestatorul selectat va fi responsabil de următoarele:
- Va contribui la elaborarea conceptului și crearea conținutului tutorialelor video pentru transmiterea mesajelor didactice într-un format accesibil publicului larg. Mesajele didactice inițiale vor fi puse la dispoziție de echipa CONTACT și vor fi adaptate împreună cu echipa prestatorului pentru producerea unor tutoriale atractive.
- Va închiria ori va avea acces la studio pentru filmări profesionale, dotat cu lumini, izolare fonică, prompter, echipamente pentru filmare și editare video proprii, croma key fundal, echipament pentru captare și filtrare profesională a sunetului precum și software-uri de editare a imaginilor video.
- Va dispune de echipă de profesioniști pentru realizarea tutorialelor, inclusiv de regizor pentru direcționarea experților în timpul filmărilor.
- Va realiza filmările cu experții CONTACT conform scenariului și textului aprobat, inclusiv filmări de ambianță sau explicative (cu echipa sau beneficiarii CONTACT) pentru a oferi mai multă dinamică tutorialelor.
- Va edita imaginile și va adăuga elemente grafice în tutorial pentru facilitatea înțelegerii conținutului.
- Va opera modificări la video în funcție de solicitările CONTACT.
- Va include, la solicitarea CONTACT, titre în română, rusă, engleză.
- Va aplica regulile de vizibilitate și elementele de identitate vizuală ale CONTACT, precum și ale donatorilor și partenerilor CONTACT pe toate materialele video (plasarea logo-urilor, răspunderea pentru conținut etc.).
Cerințe pentru realizarea tutorialelor video:
- Calitate înaltă, inspirate, atmosferice.
- Accesibile ca limbaj.
- Vor respecta deontologia în ceea ce privește reprezentarea copiilor, persoanelor vulnerabile, marginalizate, etc.
- Burtierele, elementele grafice și fonturile folosite vor fi moderne și clare.
- În cazul folosirii muzicii de însoțire, aceasta va fi potrivită ocaziei și nu va fi protejată de drepturi de autor.
Livrabile tutoriale:
- După obținerea textului din partea Centrului CONTACT, echipa prestatorului va definitiva în maxim 3 zile lucrătoare scenariul cu indicarea elementelor grafice potrivite și a inserturilor video ce ar trebui de filmat pentru acoperirea cu imagini a tutorialului.
- Tutorialele video aprobate vor avea în jur de 5-7 minute și vor fi realizate în limba română sau rusă, în funcție de solicitarea CONTACT.
- Tutorialele vor fi însoțite de titre în română sau rusă la solicitarea CONTACT.
- Toate tutorialele vor fi transmise în format orizontal și la o calitate potrivită pentru a fi utilizate pe canalele de social media (Facebook).
DEPUNEREA OFERTELOR
Ofertele vor fi transmise în format electronic la adresă de email: achizitii@contact.md până pe data de 9 februarie 2025, ora 23:59, cu mențiunea Ofertă servicii foto și video în subiectul emailului.
Prestatorii eligibili pot depune oferta pentru un singur lot ori pentru mai multe loturi.
Întrebări de clarificare
Întrebările cu privire la condițiile de desfășurare a concursului adresați-le în scris la: achizitii@contact.md până la data de 6 februarie 2025 cu mențiunea Clarificări servicii foto și video în subiectul emailului. Doar răspunsurile scrise emise de CONTACT vor fi considerate oficiale. Orice informație verbală primită de la angajații CONTACT sau ai oricărei alte entități nu poate fi considerată un răspuns oficial la orice întrebări referitoare la această achiziție.
Ofertele vor include următoarele documente:
- CV-ul prestatorului (companie sau persoană fizică) licențiat să desfășoare astfel de lucrările pe teritoriul R. Moldova în care va fi prezentat obligatoriu:
- Experiența anterioară, de minim 3 ani, pe piața din R. Moldova, în domeniul producerii reportajelor fotografice și/sau video în limbile română și rusă, altei producții video corespunzătoare termenilor de referință.
- Capacitatea tehnică care confirmă existența echipamentului fotografic sau videografic, precum și a programelor de editare imagine.
- Capacitatea resurselor umane cooptate pentru realizarea sarcinilor (CV pentru fiecare persoană în funcție de lotul pentru care aplicați: regizor, reporter (indicați obligatoriu capacitățile lingvistice pentru desfășurarea serviciilor solicitate în română și rusă), fotograf, cameraman, video-editori, etc.)
- Portofoliul prestatorului cu cel puțin 5 mostre de reportaje, realizate în ultimii 3 ani, pentru fiecare lot pentru care aplicați: 5 mostre de reportaje fotografice, 5 mostre de reportaje video în română și rusă, 5 mostre de tutoriale în limbile română și rusă ori materiale video similare cerințelor din termenii de referință (ex: povești de succes, etc.).
- Pentru companii, extras din Registrul de stat al persoanelor juridice.
- Pentru persoane fizice, patenta de întreprinzător în domeniul prestării serviciilor foto și/sau video.
- Oferta financiară, conform specificațiilor din capitolul SERVICII SOLICITATE și în formatul Tabelului 1 – Formular pentru depunerea ofertei financiare. Oferta va fi prezentată pe foaia cu antet a companiei ori va fi însoțită de datele de contact complete ale prestatorului (numele, denumirea oficială, adresa, mail, rechizitele bancare, persoană de contact, telefon) și va fi semnată de persoana autorizată. Prețurile vor fi exprimate în lei moldovenești cu TVA 0.
- Minim 3 referințe ori scrisori de recomandare din partea beneficiarilor serviciilor ofertantului din ultimii 3 ani. Referințele vor include: denumirea entității; persoana de contact, telefon și adresa de email, o scurtă descriere a serviciilor și a sarcinilor realizate.
EVALUAREA OFERTELOR ȘI CRITERIILE DE SELECȚIE:
Criterii de eligibilitate
Vor fi acceptați în concurs:
- Doar prestatorii licențiați să desfășoare astfel de lucrări pe teritoriul R. Moldova ori companiile înregistrate oficial în R. Moldova.
- Doar prestatorii cu o experiență de minim 3 ani pe piața din Moldova în domeniul producerii serviciilor foto și video.
- Doar dosarele complete, conform pozițiilor indicate în capitolul DEPUNEREA OFERTELOR.
Evaluarea ofertelor se va face după următoarele criterii de evaluare:
|
Criteriu |
Detalii |
Scor maxim |
|
Oferta tehnică |
Experiența anterioară, de minim 3 ani, pe piața din R. Moldova, în domeniul producerii reportajelor fotografice și/sau video în limbile română și rusă, altei producții video corespunzătoare termenilor de referință. |
5 |
|
Capacitatea tehnică care confirmă existența echipamentului fotografic sau videografic, precum și a programelor de editare imagine. |
5 |
|
|
Capacitatea resurselor umane încadrate în realizarea sarcinilor, CV pentru fiecare specialist în funcție de lotul pentru care aplicați: regizor, reporter (indicați obligatoriu capacitățile lingvistice pentru desfășurarea serviciilor solicitate în română și rusă), fotograf, cameraman, video-editori, etc.) |
15 |
|
|
Buna reputație a prestatorului demonstrată de referințe și recomandări de la clienții companiei din ultimii 3 ani. Referințele vor include: denumirea entității; persoana de contact, telefon și adresa de email, o scurtă descriere a serviciilor și a sarcinilor realizate. |
10 |
|
|
Portofoliul prestatorului cu cel puțin 5 mostre de reportaje, realizate în ultimii 3 ani, pentru fiecare lot pentru care aplicați: 5 mostre de reportaje fotografice, 5 mostre de reportaje video în română și rusă, 5 mostre de tutoriale în limbile română și rusă ori materiale video similare cerințelor din termenii de referință. |
15 |
|
|
Oferta financiară |
Oferta prezentată pe antetul oficial al companiei ori însoțită de datele de contact complete ale prestatorului. Oferta în MDL, cu TVA 0% și în formatul indicat în Tabelul 1. |
50 |
|
TOTAL |
100 |
|
