Înscrieți-vă la programul UNHCR și Centrului CONTACT pentru consolidarea capacității organizațiilor societății civile din Moldova pentru anul 2025
Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), în colaborare cu Centrul CONTACT, anunță începerea perioadei de depunere a cererilor de participare la Programul de consolidare a capacității organizațiilor societății civile din Moldova pentru anul 2025.
Prezentarea generală a programului
Această inițiativă vizează consolidarea sustenabilității instituționale și financiare a societății civile locale, inclusiv a partenerilor RRP, a consiliilor locale pentru refugiați, a inițiativelor conduse de refugiați și a asociațiilor de voluntari.
Programul pentru 2025 prezintă o abordare pe mai multe niveluri a formării, combinând module de formare de bază și avansate, concepute pentru a sprijini atât organizațiile noi, cât și cele existente, care se ocupă de protecția și integrarea refugiaților. Participanții vor avea ocazia să urmeze un ciclu complet de formare și să stabilească contacte cu părțile interesate din sectorul dezvoltării, precum și din sectorul umanitar, public și privat.
Perioada de desfășurare: 1 noiembrie – 31 decembrie 2025.
Conținutul programului
Programul cuprinde:
- Modul introductiv
- Modulul principal
- Activități suplimentare
1. Modul introductiv
Acest modul oferă o prezentare generală și o orientare în programul de formare, o privire de ansamblu asupra mediului umanitar și de dezvoltare din Moldova, o discuție despre rolul ONG-urilor în cadrul interacțiunii umanitare-dezvoltare-pace (Humanitarian–Development–Peace Nexus). De asemenea, participanții vor fi familiarizați cu bazele protecției refugiaților și cadrul juridic, bazele advocacy-ului în interesul refugiaților, precum și bazele participării semnificative și egale la procesele de luare a deciziilor la nivel local și național.
2.Modulul principal
Acest modul constă din două cursuri diferite (Cursul A și Cursul B), destinate organizațiilor aflate la diferite niveluri de dezvoltare, cu un set diferit de sesiuni de formare pentru fiecare dintre ele.
Durata modulului – 5 zile
|
2.1. Cursul A: Actori emergenți ai societății civile. Destinat consiliilor pentru refugiați, inițiativelor conduse de refugiați, rețelelor informale de voluntari, precum și organizațiilor începătoare și mai puțin experimentate. Cursul A este dedicat bazelor instituționale, elaborării proiectelor locale și interacțiunii cu structurile de stat. Sesiunile acoperă aspectele juridice ale înregistrării și respectării cerințelor normative, elaborarea de campanii și proiecte ținând cont de nevoile comunității, bazele gestionării proiectelor non-comerciale, stabilirea de parteneriate cu autoritățile locale și platformele de coordonare, precum și accesul la mecanismele locale de sprijin public. |
2.2. Cursul B: ONG-uri experimentate și parteneri RRP Conceput pentru organizații cu experiență, Cursul B sprijină reorientarea strategică, integrarea în cadrul de dezvoltare și diversificarea surselor de finanțare. Programul de studiu include planificarea strategică pentru perioada de tranziție după finalizarea RRP, alinierea proiectelor la strategiile de dezvoltare ale UE și la strategiile naționale de dezvoltare, accesul la oportunități de finanțare din sectorul public, implicarea sectorului privat și a parteneriatelor în domeniul responsabilității sociale corporative, precum și modalități alternative de strângere de fonduri prin crowdfunding și modele bazate pe comunități. |
*Puteți alege cursul atunci când depuneți cererea. Participanții pot frecventa cursurile ambelor cursuri, după cum este necesar.
3.Multi-Stakeholder Networking and peer exchange
Pe lângă program de capacitare, participanții la program vor putea lua parte la evenimente pentru facilitare a implicării intersectoriale, a schimbului de cunoștințe și a construirii de parteneriate între participanții la program și părțile interesate relevante din sectorul de dezvoltare, privat, public și civic.
Certificare și reflecție
Eveniment final dedicat realizărilor, colectării de feedback și înmânării certificatelor participanților care au absolvit cu succes cursul.
*Business English
Participanților la program li se vor oferi, de asemenea, cursuri online scurte de engleză pentru afaceri, în cadrul cărora vor învăța competențe lingvistice practice pentru a-și îmbunătăți comunicarea, raportarea și relaționarea.
Detalii organizatorice:
- Format de învățare: Fiecare sesiune va fi susținută în persoană (format fizic);
- Limba de instruire: limba principală utilizată pentru programul de instruire va fi rusa. Materialele de instruire vor fi furnizate în ambele limbi, rusă și română;
- Locul de instruire: Sesiunile vor fi organizate în incinta centrelor comunitare pentru refugiați în Balți, Chișinau, Comrat sau alte locații în aceste localități. Locație finală pentru fiecare grup va fi determinat în dependența de reprezentare geografică a participanților;
- Toate costurile de participare vor fi acoperite de organizatori.
Cine poate depune o cerere
- Organizații înregistrate și neînregistrate ale societății civile, grupuri de refugiați și grupuri de voluntari care se ocupă cu acordarea de ajutor refugiaților.
- Consiliile de refugiați și asociațiile publice care sprijină integrarea refugiaților.
- Organizații interesate în consolidarea managementului intern, managementul de proiect, strângerea de fonduri și advocacy.
*Pentru a asigura o participare echilibrată și ținând cont de capacitățile limitate ale fiecărei organizații, se recomandă desemnarea unui singur reprezentant pentru participarea la fiecare sesiune a programului.
Cum poți depune o cerere
Completați formularului online de înregistrare (disponibil în limbile română și rusă) până la data de 20 octombrie 2025 (inclusiv).
Pentru întrebări și solicitări, vă rugăm să contactați Centrul CONTACT la e-mailul info.ong.contact@gmail.com până la termenul limită de înregistrare.
Toți solicitanții vor fi informați în scris cu privire la includerea/neincluderea în programul de consolidare a capacităților, nu mai târziu de 22 octombrie 2025.
