Gala bunelor practici în cadrul Academiei liderului comunitar

Centrul CONTACT invită liderii și liderele comunitare, beneficiari ai concursului de inițiative locale, să se înscrie la GALA bunelor practici.
În perioada noiembrie 2019 – aprilie 2021 Centrul CONTACT implementează proiectul ”Academia liderului comunitar” care are drept scop promovarea democrației participative la nivel local.
Prin intermediul Academiei Liderului Comunitar, Centrul CONTACT a instruit și a consolidat capacitățile a 60 lideri/lidere comunitari capabili să identifice și soluționeze, împreună cu locuitorii, autoritățile, antreprenorii etc., problemele din comunitățile lor.
După finalizarea programului de instruire, participanții, cu susținerea formatorilor Academiei, au demarat activități practice de soluționare a unor probleme identificate în localitățile lor. Conform evaluărilor, le etapa actuală sunt desfășurate sau se află la etapa finală de desfășurate 21 proiecte comunitare inițiate de participanții la Academia liderului comunitar. În luna aprilie a anului în curs, va fi desfășurată o Gală a bunelor practici la care cele mai bune inițiative locale în asigurarea transparenței, accesului la informație și implicarea, mobilizarea comunității în procesul decizional, dezvoltare comunitară, vor fi evidențiate și promovate.
Cine poate participa?
La Gala bunelor practici pot aplica participanții Academiei Liderului Comunitar care au beneficiat de suport din partea Centrului CONTACT în realizarea unor acțiuni comunitare. În acest scop pretendenții vor prezenta o descriere detaliata a inițiativei implementate, însoțită de materiale ilustrative (fotografii, video, copii ale documentelor elaborate și/sau multiplicate etc.). Descrierea va conține informația despre inițiativă conform Anexei 1, prezentată mai jos.
Criteriile de selectare a celor mai bune practici și grila de evaluare:
|
Nr. |
Criteriile examinate |
Nota |
|
1. |
Corespunderea inițiativei scopurilor și sarcinilor programului |
10 |
|
2. |
Importanța inițiativei pentru comunitatea locală |
10 |
|
3. |
Relevanța rezultatelor și impactul inițiativei pentru comunitate |
10 |
|
4. |
Nivelul de implicare a populației în activitățile inițiativei |
10 |
|
5. |
Nivelul de implicare a partenerilor locali (APL, instituții publice, ONG-uri, agenți economici, etc.) în activitățile inițiativei |
10 |
|
6. |
Asigurarea vizibilității activităților |
10 |
|
7. |
Sustenabilitatea activităților |
10 |
|
|
TOTAL |
70 |
Comisia de selectare va fi formată din 4 membri: reprezentant al donatorului, reprezentant al comisiei de selecție a inițiativelor, consultant în monitorizarea și evaluare inițiativelor și reprezentant al echipei de proiect care vor selecta trei din cele mai bune practici prezentate la concurs.
Premierea învingătorilor la concurs va avea loc în cadrul Galei bunelor practici ce va fi desfășurată în luna aprilie, curent. Data și localul desfășurării Galei vor fi anunțate ulterior.
Termenul limită de prezentare a dosarului este 21 martie 2021.
Pentru informații suplimentare: Liliana Porumb, coordonatoare proiect
Tel: 022233947, 22233948, 068386664 și/sau la email: info.ong.contact@gmail.com
Anexa 1.
Formular de aplicare
la Gala bunelor practici în cadrul Proiectului Academia liderului comunitar
(nu mai mult de 5 pagini standard (Font/Dimensiune Arial 12, interval 1,5))
- Prezentați scurte informații despre inițiativă (denumirea, scopul și activitățile de bază)
- Ce rezultatele ați obținut (cantitative, calitative și de impact)?
- Cine au fost beneficiari direcți și indirecți ai inițiativei?
- Cum ați implicat cetățenii din localitate în realizarea inițiativei?
- În ce a costat colaborarea cu autoritățile publice locale și a altor actori în procesul de implementare a inițiativei?
- Unde ați scris, publicat, informații despre activitățile desfășurate în cadrul inițiativei (rețelele de socializare, situri, mass-media etc.)?
- Cum veți dezvolta această inițiativă (cauză) în viitor?
***
Proiectul „Academia Liderului Comunitar” este finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”. Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.
