Academia Liderului Comunitar a lansat prima promoție

Academia Liderului Comunitar a lansat prima promoție

60 dintre cei mai activi cetățeni  din toată țara au finalizat cu succes prima ediție a Academiei Liderului Comunitar. Proiectul a fost desfășurat de Centrul CONTACT și finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Timp de un an, participanții au urmat un curs amplu de instruire în diverse domenii: legislație, advocacy, comunicare, administrație publică locală, etc., iar în rezultatul acestuia au avut posibilitatea de a practica cele învățate și a înainta proiecte comunitare în cadrul concursului  de inițiative locale, lansat de Academie.

Vizionați cum a început Academia

21 inițiative comunitare susținute

După finalizarea cursurilor teoretice, 21 din cele mai bune inițiative locale înaintate de liderii și liderele locale au fost susținute financiar pentru a fi  realizate. De la campanii de sensibilizare sau dezvoltare comunitară și până la proiecte ecologice, de cultură sau amenajare a teritoriului, liderii din comunități au identificat probleme și au acționat exact în soluționarea acestora.

Dorinţa de a le oferi copiilor un viitor mai bun şi posibilitatea de a deveni tot mai atractivi pentru vizitatorii satului Vatici, raionul Orhei, a motivat-o pe Adriana Buciușcanu, participantă în cadrul Academiei, să acționeze în comunitatea sa. „Crearea unei zone de agrement pe teritoriul satului era o intenție planificată de administrația publică locală (APL) și solicitată de cetățeni ani la rând, dar fără succes. Lipsa resurselor, dar și neimplicarea cetățenilor a tărăgănat realizarea proiectului până acum”. Inițiativa Adrianei a fost una dintre cele 21 de  idei susținute, iar azi, copiii satului Vatici au acces la un teren de joacă în siguranță.

Lansarea un site local al Primăriei Sălcuța a fost o altă inițiativa Lilianei Bacal, care, a condus la consolidarea legăturii între primărie, aleșii locali și cetățeni și la implicarea locuitorilor în monitorizarea activității primăriei .

Liliana spune că platforma „e-Sălcuța – comunitatea mea în mediul online” este un prim pas în dezvoltarea oportunităților de participare a cetățenilor la guvernarea locală și de creștere a nivelului de transparență la nivel local.

„Acum, comunitatea satului Sălcuța este mai informată despre activitatea APL, despre cum se cheltuie bugetul local sau ce decizii sunt proiectate pentru aprobare”, ne spune lidera comunitară.

În videoclipul de mai jos, puteți vedea experiența unor lideri comunitari și cum inițiativele din cadrul Academiei le-a schimbat localitatea spre bine.

Gala bunelor practici

După implementarea celor 21 de inițiative comunitare, Centrul CONTACT, împreună cu o comisie specială, a selectat 4 cele mai bune inițiative, realizate de participanții Academiei.

Cei 4 finaliști au fost invitați la o Gală a bunelor practici, în care au vorbit despre istoriile lor.

Svetlana Busuioc locuiește în mun. Cahul, unde, spune ea, sunt foarte puține femei implicate în luarea deciziilor și soluționarea problemelor din localitate. De aceea, anul trecut a lansat un grup de inițiativă format din zece femei de diferite vârste și din diferite domenii. Acestea au fost instruite cum să scrie un proiect, să monitorizeze cheltuielile și să se facă auzite. „Am vrut să pun femeia în centru, să poată participa la dezvoltarea localității”, remarcă lidera comunitară.

Maria Zugravu este para-juristă în Criuleni și de foarte multe ori a întâlnit persoane care se plângeau că au fost amendate pentru arderea frunzelor adunate toamna. „Ei nu înțelegeau cât de mult poluează astfel aerul. Așa că m-am gândit, ce aș putea face pentru a opri această practică nocivă”, spune Maria. Astfel, în cadrul inițiativei a apelat la un expert în ecologie care le-a explicat și arătat localnicilor, cum pot face compost din frunzele adunate, chiar la ei în grădină și contribui la protecția mediului și sănătății publice.

După ce a învățat la Academia Liderului Comunitar cum un cetățean poate comunica mai eficient cu autoritățile publice locale, Laurențiu Mutruc, împreună cu un grup de tineri activi a lansat inițiativa „Fridays For Future Bălți”. Scopul lor este să aibă grijă de mediu, de curățenia pădurilor și parcurilor, salubrizarea localității și sortarea gunoiului, dar și de responsabilizarea autorităților.

„Am devenit un fel de intermediari între consilieri și societatea civilă. Tot ce facem și discutăm cu autoritățile publice locale publicăm pe pagina noastră, iar acest lucru îi responsabilizează și nu le permite să se eschiveze”, spune Laurențiu.

După ce a studiat și lucrat în România, Polonia și Italia, Nina Solonaru a revenit în satul natal Cărpineni, Hâncești, în urmă cu șase ani. Acolo a descoperit că schimbările atât de frumos descrise de către primărie în mediul online, de fapt, nu reprezintau realitatea.

Asta a motivat-o să filmeze ședințele consiliului și să le posteze pe un grup de socializare al localnicilor, ca aceștia să cunoască proiectele votate și subiectele discutate de către consilieri. Iar drept rezultat, oamenii să fie mai informați și implicați în dezvoltarea satului.

Vedeți ceremonia de înmânare a premiilor

Infografic // Rezultatele Academiei Liderului Comunitar, ediția 1

În timpul acestui an de activism comunitar, 4600 de persoane s-au implicat în implementarea inițiativelor locale. Totodată, au fost identificate și soluționate 21 de probleme prin intermediul activităților practice ale absolvenților Academiei, iar peste 50.000 de persoane au fost informare cu privire la democrația participativă la nivel local.