42 de reprezentanți a 3 Platforme Naționale, ONG-uri, și-au dezvoltat cunoștințele în Advocacy și Politici Publice, cu susținerea Uniunii Europene

42 de reprezentanți a 3 Platforme Naționale, ONG-uri, și-au dezvoltat cunoștințele în Advocacy și Politici Publice, cu susținerea Uniunii Europene

Peste 40 de reprezentanți/reprezentante ai Platformelor „Facilitarea angajării în câmpul muncii și dezvoltării mediului de afaceri”, Antreprenoriat Social” și „Comerț”, dar și din ONG-uri interesate, și-au dezvoltat cunoștințele și abilitățile de analiză și promovare a politicilor și advocacy. Instruirea a fost organizată de Centrul CONTACT în calitate de partener al proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”, implementat de Fundația Est-Europeană, cu susținerea financiară a Uniunii Europene.

Participanții/participantele, grupați în 2 categorii de cunoaștere a subiectului: începători și avansați, au beneficiat de 2 zile de training, în care au aflat mai multe informații despre cadrul juridic al politicilor publice în Republica Moldova, formarea politicilor publice și rolul cetățenilor în influențarea acestora, instrumentul de advocacy și planificarea și crearea unei campanii de advocacy, inclusiv comunicarea și platformele de promovare a propunerilor de politici și advocacy etc.

Mariana Iațco este una dintre participantele la trainingul „Influențarea politicilor publice prin activități de advocacy și parteneriate sociale”. Mariana este lectoră universitară și spune că „cunoștințele obținute mă vor ajuta la realizarea planului de advocacy în cadrul universității unde activez și anume doresc, cu un grup de profesori, să inițiem un dialog referitor la numărul de studenți necesari pentru a forma grupele academice în cadrul programelor de studii. Astăzi, pe fundalul demografic în declin a populației, nu se poate menține acea prevedere din codul educație care prevedere un număr de peste 15 studenți, de a forma grupa academica. Menținând această reglementare, riscăm să nu formăm specialiști la unele specialități, mai puțin solicitate de tineri, atât din științele sociale  cât și cele reale. Aceasta problema de politică publică creează deficit în formarea capitalului pentru piața muncii”.

Vladimir Volosenco este din Bălți și activează în cadrul bisericii „Emanuel”, instituție care se implică în soluționarea problemelor sociale din localitate. Vladimir este preocupat de situația bătrânilor din Bălți și spune că „bătrânii au nevoie de susținere, de cineva care să le reprezinte problemele și cred că prin intermediul acestui training voi învăța să fac unele acțiuni corect, să planific pașii corecți și atunci când apare o problemă exactă să știu cum să acționez, ce instrumente să folosesc. Pentru noi e dificil, pentru că atunci când reprezinți o biserică și vrei să faci advocacy, trebuie să găsești o modalitate potrivită, mai puțin agresivă, pentru a ajuta oamenii care ajung în pragul bătrâneții”.

Trainingul „Influențarea politicilor publice prin activități de advocacy și parteneriate sociale” a fost organizat de Centrul CONTACT în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”, care vrea să contribuie la dezvoltarea economică în Moldova prin implicarea activă a societății civile și a altor actori social-economici, să sprijine și să dezvolte potențialul tinerilor antreprenori sociali, să promoveze incluziunea socială și implementarea politicilor naționale și locale în domeniul antreprenoriatului social.